5 ani si jumatate

Atat timp a trecut de cand nu am mai scris nimic pe aici. Mi-am adus aminte ca aveam o placere sa scriu si dintr-o data a disparut. Sa fie de vina oare femeia? Sa zicem…oricum ea este vinovata de aproape orice (sic).

E vinovata ca m-a facut fericit.

Anunțuri

Apropo de sentimente…

Ce senzatie mai acra si mai seaca poate fi aceea de a te simti refuzat si ignorat  exista? Poate mai sunt, habar nu am acum, e ciudat ca ma simt ca un caine care trebuie sa isi linga ranile singur intr-un colt. Poate iau lucrurile prea personal? Sunt implicat mai mult decat trebuie? Consider ca vreau mai mult? Ce dracu, nu eram destul de complicat inainte, mai trebuie sa imi pun si intrebari acum? Culmea, daca as fi si gasit si raspunsuri… Neah, poate este doar o „faza” si o sa treaca de la sine.

Totusi…am un gust amar in gura…

Fara titlu…

De putine ori mi-am pus sufletul pe tava…mai ales aici. Dar acum il voi pune, iar sau pentru prima data. Nu am cautat sa vad statistica. Ma simt cam ceva de genul asta:

Aseara am avut discutia cu piticele, cea in care le anuntam , eu impreuna cu mamica lor, ca ne vom desparti. Simplu nu a fost. Pentru a doua oara in viata mea am simtit ca se rupe ceva in mine…nu stiu cum sa descriu, dar a fost cumplit. Am reusit sa adorm, undeva pe la 3 dimineata. Astazi, crezand ca au uitat, dupa ce le-am luat de la scoala am ajuns acasa si am inceput sa ne harjonim, ca de obicei. Dupa 10 minute, Catalina ma intreaba : „O sa ne mai gadilam si cand o sa venim la tine acasa?”. Asta a fost prima oara cand m-a adus cu picioarele pe pamant. A doua oara, tot rugandu-ma de ea sa manance, imi spune: ” Cum crezi tati ca pot sa mananc, cand eu ma gandesc numai la faptul ca pleci?” Iar inainte de culcare, cireasa de pe tort, ma intreaba: „Nu o sa ne mai poti pupa in fiecare seara si sa ne spui noapte buna…dar nu-i nimic, o sa ne spui in week-end, cand o sa dormim la tine!”

Ceva comentarii? Cam asa ma simt acum.

Ciudatul de pe Marte

Sa zicem ca ne aflam pe Marte. De cand a ajuns pe Marte, Ciudex, un pamantean ce refuzase sa mai traiasca printre semenii lui, incearca sa se integreze printre martieni. El nu o sa ajunga niciodata un martian, dar cel putin trebuie sa se comporte la fel ca unul dintre ei. In tot acest timp, el venind impreuna cu visul lui preferat pe Marte, a constatat ca visul lui incepe sa nu mai mearga si a inceput sa faca orice era el in stare pentru a-l tine in viata. Un vis stricat care incepuse sa ii macine viata. Intotdeauna si-a dorit visul acela si de aceea toata energia lui o folosea pentru asta. Numai ca fiind intr-o lume de martieni, acolo orice este stricat, se arunca la gunoi si se inlocuieste. Dupa un timp,Ciudex, se hotaraste sa renunte la visul lui preferat, crezand ca daca isi va lua unul nou ii va fi mai bine. Numai ca atunci cand era pe punctul de a-l schimba, se gandea ca daca o sa se strice, va fi din nou dezamagit. Simtea o nevoie organica de acel vis ce il facea sa simta ca traieste. Chiar si acolo printre martieni, numai ca teama ca unul nou, ce se va strica, si ii va complica viata din nou, credea el, era mai mare fata de dorinta lui. Pentru ca nevoile lui incepusera sa urle in el, se hotaraste sa testeze piata de pe Marte dar si de pe Pamant. Nesigur fiind de calitatea sufleteasca de pe Marte, nu folosise nici unul, inclina mai mult spre piata pamanteana, acolo de unde avea primul vis si de care pana atunci a fost foarte multumit. Numai ca se stricase. Chiar si acum dupa ce renuntase la el, ii parea rau, avea sentimente contradictorii fata de el… dar nu asa stricat cum era, el il vroia pe cel de dinainte, ca de, doar a fost visul lui… Ajunsese sa fie furios sa se teama de orice, adevarul ca si numele il trada atunci venea vorba de sentimente. De la un timp, dupa multe incercari esuate, realizeaza ca este foarte aproape de a-si gasi obiectul un alt vis si se hotaraste sa vina pe pamant sa-l vada.  Avea atatea planuri impreuna cu acest nou vis… Avea sa-l duca cu el pe Marte si sa traiasca amandoi fericiti, sperand ca nu se va mai strica. Atunci cand a stabilit sa mearga sa isi vada fericirea, credea el, fix atunci martieni i-au luat bilet la prima racheta disponibila cu directia Marte. Dezamagit de reactiile martienilor ca nu tineau cont de nevoile lui, se hotaraste ca dupa atata timp de reguli impuse de ei, sa faca o nebunie. Numai ca atunci cand a intrebat ce repercursiuni poate avea nebunia lui, a fost amenintat cu scoaterea din societate si cu alungarea de pe Marte. Era prea mult pentru el. Mai ales ca urmau sa-l trimita pe o alta planeta foarte departe de ceea ce numea el casa si el nu vroia asta. Dar si-a promis ca se va intoarce si ca isi va lua visul mult dorit. Probabil ca de pe Pamant…sau poate de pe o alta planeta.

Va urma

Emotii

Ma uit la fotbal de vreo 30 de ani. Am si jucat fo’  16 ani. Acum vad cel putin un meci pe zi, nu conteaza ca il vad pe net la servici sau la tv acasa. Cand eram pusti aveam emotii mari inaintea unui meci de-al meu sau de-al echipei favorite. Acum peste ani ma uit cu un ochi critic…de, mai imbatraneste omul. Asta nu inseamna ca se mai si desteapta. In ultimii 3 ani, au fost doar cateva meciuri ce m-au facut sa tresar si sa simt o licarire de emotie. Acum cu doua ore inaintea unui meci de fotbal, probabil din cel mai corupt campionat de fotbal din lume, simt cum imi transpira mainile. Daca nu m-as fi lasat de fumat acum cateva luni, probabil ca sudam cateva tigari pana acum de nerabdare. Asa, mananc un mar, cica e mai sanatos decat o tigara. Semn ca am emotii si sunt nerabdator sa vad asa zisul derby al campionatului. Iote ca mi-am pus si emotiile pe bloaga.

LE:

O fasaiala. Dupa prima repriza am iesit cu piticele in parc. Bucuria copiilor mei a fost mult mai emotionanta.

Conced’

Banuiesc ca v-ati prins ca sunt acasa in conced’  si ma bucur de timpul petrecut cu printesele mele. De saptamana aviatoare back to work si ne reapucam de scris. Pana atunci ma hranesc cu iubirea neconditionata a fetitelor mele.

Doi ani opt luni si doua zile

Sunt nervos, fericit, mandru, frustrat, agitat, simt ca zbor. Simt ura, simt iubire. Multa iubire. Imi vine sa-mi strig fericirea pe strazi. Amalgamul de sentimente ce le poate trai un om intr-o viata, ma napadesc si ma fac sa ma mir de simtirile mele. Ma simt ca un caine in cusca. Mai am de asteptat doar 28 de ore. Atat. Dintr-o prostie si din cauza unui orgoliu prostesc, mi-au fost rapiti, doi ani opt luni si doua zile din viata. Mai sunt doar 28 de ore, si am sa pot spune ca voi simti fericirea. Din nou. Pentru totdeauna. Va astept cu drag, Miracolele mele.