Rugaciuni on-line

Nu am sa ma apuc sa fac matanii la laptop, nu. Insa nu mai pot cu blogurile ecumenicoase. Stau si ma intreb cum dracu (hai ca nu mai suntem in post, pot sa zic) se face ca cele mai citite bloage din wordpress.com sunt scrise de doi popi, preoti sau ce naiba sunt. Sau nu. Nu le stiu rangurile si nici nu sunt curios. Mi-am mai scris nemultumirea fata de ecumeniceala de se intampla in romanica. Sa-i vezi pe oamenii astia cum scriu ei cu diferite culori pe blogurile lor, fac si cruciulite rosii, si unde mai pui ca toti sufera de teorii ale conspiratiei…ce sa mai, ei sunt miezul din dodoasca. Bloagele sunt pline cu postari de pe youtube cu tot felul de slujbe si cu tot felul de batranei ce sunt priviti ca martiri ai neamului (asa zic ei). Bine, ca daca ar citi Dan Puric mi-ar trimite cateva ziceri a lu’ nu stiu cum Papacioc, care a vazut el taina si puterea credintei si… aoleu, hai ca am luat-o razna rau. Chiar asa de rau a ajuns romanul, sa se inchine la calculator?

Anunțuri

Ultima mustrare…orala

Trebuie sa precizez ca mustrare scrisa pentru al meu tata insemna o cafteala adevarata ce aveam sa o tin minte peste ani. O mustrare orala, insemna doua palme si o juma de ora de teoria batului de chibrit. Eram prin armata, nu stiu care parte din ea pentru ca mai tot timpul am stat acasa. In fiecare dimineata ma trezeam la 4.30 sa merg la mandra sa ne dormim diminetile impreuna. Maica-sa lucra la un centru de paine si la 4.50 fix iesea din casa. Dupa ce inchidea usa la lift, saream si eu direct in patul cald cu una bucata prietena asteptandu-ma. Cu o saptamana inainte mandra imi spusese ca ramasese gravida si viitorul meu deodata parea cam sumbru. Soldat fiind, am inceput sa ma screm de bani pe unde am putut. Trebuia sa faca chiuretajul ca nu eram noi in stare pe vremea aia de crescut copii. Ultima solutie: Tata. Fix cu o seara inainte m-am dus cu jalba in protap la el, care de multe ori a dat dovada de generozitate in cazuri extreme. Dar spre „norocul” meu mi-a spus ca are bani dar nu de dat. A doua zi trebuia sa plece intr-o delegatie pentru cateva zile. Asta e zic…mai am cateva rude de intrebat dar banuiam raspunsul. In dimineata cu pricina, mi-am bagat picioarele si pentru prima oara, am bagat mana in buzunarul pantalonilor agatati in cuier. Cand am vazut ca avea cam un salariu si jumatate in buzunar….am inceput sa multumesc in stanga si-n dreapta. Dar mai in soapta ca nu vroiam sa-l trezesc. Am luat cat aveam nevoie si mi-am vazut de drum. 4.52 dimineata, deja eram incolocit de bratele mandrei. Cum stateam noi asa imbarligati, la 5.30 suna telefonul. Raspunde mandra cu ochii lipiti de somn si deodata o vad ca se albastreste la fata. E tactu’! imi spune cu o voce jalnica. Iau receptorul ingaim un alo abia perceptibil…si primesc instructiunile: „Ai fix 10 minute sa ajungi acasa! Cu tot cu bani!! Sper ca deja ai plecat!!!” Avea dreptate, deja eram in lift la ultima fraza. Distanta era cam de 5 statii de troleu’ plus inca fo’ 5 minute printre blocuri. M-am gandit eu ca daca iau troleul nu am nici o sansa, asa ca am luat-o la sanatoasa. Sa mai spun ca si daca era Usain Bolt pe culoarul de langa, tot il lasam de caruta? Ma ofticam ca nu era nimeni de la F.R. de atletism sa ma cronometreze sa vada cum bat toate recordurile nationale, mondiale si olimpice. Mi-a luat fix 7 minute. Al meu tata era deja in fata blocului. Ma astepta cu o caldura ce am simtit-o prin una bucata de pereche de palme. „Vorbim cand ma intorc” au fost cuvintele ce mai mult le-am dedus pentru eu aveam treaba sa incerc sa ma opresc din miscarea ce se numeste titirez. Reusind intr-un final sa ma opresc, cu vagi pierderi de memorie, realizez ca totusi am 18 de ani, sunt cat un mal de mare si tocmai mi-am luat cele mai adevarate palme din viata mea fara sa ripostez. E drept ca avea dreptate si banuiam eu ca scapasem de teoria batului de chibrit. S-a dovedit peste trei zile cand a morala ce am indurat-o parea ca nu se mai termina si as fi preferat o mustrare scrisa.

Conced’

Banuiesc ca v-ati prins ca sunt acasa in conced’  si ma bucur de timpul petrecut cu printesele mele. De saptamana aviatoare back to work si ne reapucam de scris. Pana atunci ma hranesc cu iubirea neconditionata a fetitelor mele.

Scenariu pentru microbisti

Arestul IGP. Patronul unei echipe de fotbal ce pretinde ca joaca fotbal, se uita la televizorul Telecolor cu diagonala de 45cm. Imaginea este cam proasta, mai proasta decat din loja. Anturajul este de seama. Gigi Buldog anchetat pentru viol si talharie. Vali Barbut cu o „coada” de 4 ani este anchetat pentru lovitura cauzatoare de moarte. Marian Uratu, anchetat pentru crima. Restul de 7 sunt doar infractori. Echipa „Neinfricatului”  joaca in deplasare cu o echipa ce se bate pentru evitarea retrogradarii. Incepe meciul si o data cu el comentariile. Primul se baga in seama Barbut:

-Bre nea patroane, astia nu joaca nimic. Zici ca da in minge cum da guvernul legi pentru populatie, numa’  in dusmanie.

-Sa mor io, se baga in seama si Gigi, daca facem echipa la facultate la Rahova, ii batem de ii ascultam cu urechea pe ciurucurile astea. Nea patroane, da-i bre afara si cumpara jucatori tineri. D’aia de vrea sa se afirme. Aia e sprintari si le e foame de bani tot timpul. Nu ca astia; astia intra pe teren, fuge de minge ca piturca de forbal, da in ea sa scape si dupa meci se duce sa ceara banii. Niste ghertoi.

– Pai ce sa fac ma’  baieti? Hai ca va simt ca fratii mei acum. Ca doar suferim impreuna. Am incercat cu o gramada de antrenori. Cu Protasov echipa juca super bine, numai ca rusu’  nu vroia sa ma asculte si sa imi faca pe plac, nici nu vorbea romaneste. Unde mai pui ca nu avea nici sapca. L-am adus pe Oli, fratele meu, si m-a facut fericit. Dupa aia ne-am certat ca io vroiam sa joace ala si ala si Oli nu vroia. Pai pe banii mei fac ce vreau eu, nu?

-Asa-i nea Patroane, spuse intr-un cor adunatura de microbisti de ocazie.

-Dupa Oli, l-am adus pe Hagi. Vroiam sa iau Liga Campionilor cu el. Toata lumea regele in sus, regele in sus…numai eu am strigat ca regele de fapt nu stie sa antreneze de mi-am pus ultrasii in cap. Ca sa ma impac cu gibonii, le-am adus simbolul. Frectie de antrenor. Io nu vroiam sa-l dau afara ca ma certam iar cu aia, asa ca si-a dat demisia. L-am adus pe gluma aia de Dorinel, echipa numai juca nimic. L-am dat afara. L-am pus iar pe simbolul peluzei. Uite, suntem pe 7 si am ajuns si ciuca batailor. Nu mai stiu ce sa fac. Ba ce imi lipseste  o oaie acum…O mai mulgeam un pic, o mai mangaiam…imi mai alina suferinta…