Un drogat, o amintire

Dragi consumatori de droguri, daca vreti cumva sa ramaneti niste simple amintiri pentru prietenii vostri , la fel cum imi aduc eu aminte de un bun amic ce acum este oale si ulcele, continuati, va rog…

Ca orice poveste, incepe cu „A fost o data…” . Mai exact acum vreo 9 ani. L-am cunoscut la un curs de nu mai stiu ce. Ceva de genul firma plateste, tu trebuie sa te duci ca sa faci prezenta. Totul a plecat de la fumatul din pauze. Discutiile fiind foarte variate, el nefiind prost de fel. Fiind baiat de contabila, era destul de calculat. Numai ca nu prea i-a iesit rezutatul in viata. A incercat sa-mi spuna, mai pe ocolite asa, ca el fumeaza si iarba destul de des si ca mai trage si pe nas cateodata. In cazul in care am nevoie sa-i spun, ca ma serveste fara nici o problema. I-am spus pas, nu de alta dar vazusem cat de „bune” sunt drogurile. Prietenul lui cel mai bun, si cel cu aprovizionarea, era un pusti suedez ce statea pe la P-ta Alba Iulia. Baiat de corporatist, venise cu tasu’ in romanica si singura lui treaba era sa cheltuie banii pe care cica tasu’ ii muncea. Atunci cand aveam nevoie de el, il gaseam la Ragnär ( suedezu’), fumand o iarba sau bagandu-si in vena in ultimul timp. In urmatorii doi ani, amicul meu, ajunsese destul de rau. Ce zic eu rau, arata deja ca o carcasa ambulanta. Intrasem cumva in cercul lui de prieteni, un cerc de copii de bani gata, cu masini de zeci de mii de dolari cumparate de mamica si taticu’. Aruncau pe droguri intr-o saptamana mai multi bani decat castigam eu intr-o luna si jumatate. Nu puteam tine pasul cu el si cu gasca lui, mergeau in cluburile de fite ale vremurilor de atunci, si unde mai pui ca eu eram insurat si urma sa devin tata in scurt timp. In schimb mai ieseam sambata la fotbal. Miscarea saptamanala ce ne mai curata plamanii, ai mei de tutun, ai lui de alte ierburi. In ultimul timp, deja semana cu o radiografie imbracata. Pe terenul de fotbal a cazut de vreo cateva ori, nestiind pe ce lume se afla. Ai lui prieteni il ignorau cu talent. Dupa incercari esuate de de a-l face sa renunte la praful alb, i-am spus ca o sa-i fac eu o supradoza ca sa stiu ca asa scapa si nu se mai chinuie. Mi-a luat-o inainte. Din pacate, acum 7 ani,  la ultima iesire la bere, l-am dus pana in casa, si l-am incuiat ca sa fiu sigur ca nu mai iese pana a doua zi. Nu am apucat sa plec de la el din fata blocului, ca ma suna sa ma intrebe daca il pot duce pana la amicul din P-ta Alba Iulia ca si-a uitat nu stiu ce. Eu un pic ametit, am pus botul si l-am asteptat afara, explicand jupanesei la telefon, care este motivul intarzierii mele. Dupa ce a coborat de la amicul cu pricina, l-am vazut clatinandu-se si mi-am dat seama ca probabil e prea tarziu sa mai fac ceva. Injectia incepuse sa-si faca efectul. Directia spital, eu crezand ca acolo il vor ajuta cu ceva, ma gandeam ca poate ii fac ceva spalaturi. Erau ideale cele pe creier, dar na…era deja prea tarziu. Alergand cu el in brate pe holurile urgentei… am realizat ca alerg ca un disperat cu un cadavru. Ochii lui ramasesera impietriti undeva pe camasa mea si din gura i se scurgea o spuma alba.

Asta a ramas dintr-un bun amic, o amintire si un mormant neingrijit in cimitirul din Berceni. Astazi ar fi trebuit sa fie ziua lui…

Odihneste-te in pace amice

Anunțuri

2 gânduri despre “Un drogat, o amintire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s