Doi ani opt luni si doua zile

Sunt nervos, fericit, mandru, frustrat, agitat, simt ca zbor. Simt ura, simt iubire. Multa iubire. Imi vine sa-mi strig fericirea pe strazi. Amalgamul de sentimente ce le poate trai un om intr-o viata, ma napadesc si ma fac sa ma mir de simtirile mele. Ma simt ca un caine in cusca. Mai am de asteptat doar 28 de ore. Atat. Dintr-o prostie si din cauza unui orgoliu prostesc, mi-au fost rapiti, doi ani opt luni si doua zile din viata. Mai sunt doar 28 de ore, si am sa pot spune ca voi simti fericirea. Din nou. Pentru totdeauna. Va astept cu drag, Miracolele mele.

American red cross

Heeeeii! E vineri. Si daca este vineri dupa amiaza ma aflu, desigur, in aeroportul din Charlotte. Neavand ce face timp de fo’ doua ore, incep sa bananai. Bananaid eu asa de unul singur, in speranta de a gasi ceva, ceva ce nu cautam, dar speram totusi sa gasesc un „ceva” sau un „orice”. Si dintr-o data, mare anunt mare cu fete fluturas cu ochi de iepuras, fix ca la Groparu’, ca se exista un birou de donare de sange a lu’ american red cross. Si stau eu si ma scarpin de vreo doua ori prin partile capului, si imi zic ca nu o fi  rau sa dau o leaca din sangele meu la astia de faceau voluntariat. Adica voluntariatul era doar de a lua sange. Ce faceau cu el dupa aceea, as cam banui eu, dar nu prea sunt sigur. Dupa ce am completat un adevarat volum de intrebari, ma duc sa ma donez. O do’nsoara ce doar era imbracata in asistenta, nu stiu si daca avea ceva scoli pe tema asta, dar oricum, mai de mult stiu sigur ca facea parte din fanteziile mele. M-a interpelat cu niste termeni medicali ce in engleza mea de balta, chiar sunau a limba straina. Dupa ce m-am asezat pe un pat, vine tanti asta de o visai cand eram mic, si imi baga in vena, o drena ce se termina intr-o punga de perfuzie. Si uite asa ma pagubi, cu acordul meu, de fo’ juma de kil de sange. Dupa ce am fost gata secat, o alti tanti ce de asemeni a facut parte din fantasmele mele de cand eram mic, m-a luat deoparte sa imi puna mie numele pe nu stiu cate hartii…ca sa se vada lumea cine a sangerat degeaba. Ho mamica!!!, i-am spus eu in engleza mea neaosa. Lasa-ma si neaparut in toate fituicile de pe la voi. Am eu unde sa imi fac reclama singur si sa ma bat cu pumnii in piept ca mi-am dat sangele pentru poporul american. Iote, fix aici pe bloaga. Mama voastra de americani!

Tot despre oscaruri

Toata lumea a scris despre Oscar-uri astazi. Ce ar mai fi de spus? Pai cum sa nu fie nene? Chiar nimeni nu a vazut ca la anuntarea premiului pentru cel mai bun film, s-a intunecat scena? Adicatelea, dupa ce ca indienii sunt foarte multi, da’ multi rau nu asa, s-au mai urcat si toti aia de jucasera in film pe scena. Saracii actori din primele randuri si-au luat posetele in brate cand s-a intunecat. Aia de faceau poze, cand au ajuns acasa au constatat ca au facut de fapt negative! Baietii de la lumini cereau disperati cateva reflectoare in plus.  MC-ul vroia sa faca inchiderea spectacolului dar nu realiza pe unde este filmat in bezna de pe scena.  Pana la urma tot regizorul, saracu’, i-a linistit spunandu-le ca oricum se termina. Pot sa stinga luminile deja. Si le-au stins

Insotitoarele de bord…sau stewardesele de altadata

Acum ceva vreme, „frumoasele” Romaniei duceau faima pe alte meleaguri. Adicatele fetele de la Tarom erau alese pe spranceana. Dadeau jet la tot ce inseamna „vedeta” in ziua de astazi. Unde mai punem ca erau fetele de la Adesgo Miraj, Crinul si astea numai ce stiu eu. Ca le-am cunoscut, deh… Hoooo! Ca aveam 12-14 ani pe vremurie acelea. Al batran a fost crai mare. Fiind vaduv, si-a facut de cap cu frumusetile vremii de atunci. Asa am ajuns sa le cunosc si eu pe… Haoleu, de la ce m-am luat ma? A! Ex-stewardesele! pai bai nene, avea Taromu’ pe vremea aia niste alea…zi ma, femei, asa, de vis ce sa mai. Adica fix din alea de tot barbatul viseaza cand e el holtei pana cand il prinde o nevasta de ii trece de orice vis. De un an si ceva, de cand folosesc avionul in loc de masina ca sa ajung la servici (ho, ca nu mi-au dat avion particular, tre’ sa calatoesc mult) asa zisele insotitoare de bord s-au schimbat . Rau. Da’, rau de tot, nu asa. Asa de rau s-au schimbat in sensul ca acum unele au devenit barbati. Cum ca au devenit barbati, nu ar fi o problema. Dormi mai bine in avion. Dar ca astia de la US Airways au acum adevarate septuagenare ca insotitoare de bord, intrece orice limita. Mai deunazi, in drum spre casa, am intalnit-o pe Nancy. O suava blonda ce cred ca si-a inceput cariera odata cu lansarea la apa a lu’ Enola Gay. Avand in vedere ca smochineala pielii se citea de pe maini, nu vreau sa ma gandesc ce era mai incolo. Colega ei de sacrificiu, ceva mai tinerica, trecuse de 45 ca popa. Nu am apucat sa vad cum o cheama, deoarece ochii din spatele fundurilor de borcan, atunci cand se uitau la tine aveai impresia ca te scobesc pas cu pas. Ar mai fi Stella, care a absolvit cu dansele cursurile, care avea o mustacioara…mai, si avea o mustacioara, mustacioara ei…pana mea ca mi-a venit sa vomit cand m-a intrebat daca vreau ceva de baut. Offf….unde sunt taromistele de altadata…