Rutherfordton, sau locul de nicaieri

Astazi primesc un mail cum ca piesele ce le comandasem eu sunt gata si numai ce trebuie puse cu UPS-ul si vor veni taman marti. Pun eu mana pe telefonul din dotare si sun sa le explicitez ca eu am nevoie ieri de ele, nu marti. Pai vino sa le iei, daca le vrei azi, zice vocea blonda. Zis si facut, bag eu adresa in gipiesul din dotarea masini ce tocmai am inchiriat-o luni, si surpriza. Address Not Found. Hmmm…poate bagai degetu’ gresit cand scrisei adresa. Din nou. Acelasi raspuns.  A patra oara, m-am lasat pagubas. Acum cat de mare e statele astea unite, ma gandesc ca un mic gps nu poate sa le stie el pe toate. Dar eu ma incapatanez, deh catar, sa caut adresa. Da-i si cu zip codu’, si cu adresa si cu mama masii, nimic. Scriu eu orasul si surpriza, il gaseste. Dar, eu nu trebuia sa ajung in oras, ci la fo’ 20 de mile distanta de oras, unde erau nea astia de imi facura piesele. Purced eu la drum, si zic ca ma bazez pe instinctele mele animalice de cercetas. Dupa fo’ doua ore de schimbat fo’ 5 autostrazi, ca de pana la instincte mai era si gipiesu care ma ghida ca busola lu’ Sparow, ajung fix in mijlocul lui nicaieri. Ba, da frumos rau la stia, zic eu. Parca era taramul lu’ Shreck, ala de era departe rau. Da frumos. Toate culorile toamnei facura sa ma lase fara papilele gustative. Adica eram mut, na! Un fel de Comarnic asa, numai ca lipsea cu desavarsire civilizatia. Nu ca nu ar fi civilizatie pe la Comarnic, da zic si eu. Intreaba pe cineva daca ai pe cine…adica eram intr-un fel de nicaieri plin cu polulatia umana ce populeaza o padure. Una peste alta, lu asta micu ii moare semnalu’. Lu’ gipiesu, na! Dai inainte, ca inainte era mai bine, cum spunea al batran. Ajung eu la o benzinarie si o intreb pe tanti benzinareasa. Cum ajung si eu la adresa asta? Adica, nu fix la adresa, macar sa imi spuna incotro crede ea ca ar fi strada, ceva o repera. Raspunsul ei mi-a dat sperante. Ca nu prea stia ca se mutase de doua luni intr-un orasel la 5-6 mile mai jos. Dai inainte, zic eu multumind in romaneste cu salutari la toata familia. Deci, dupa orbecaieli de 2!!! ore am gasit acul in carul cu fan. Un drum ce parea forestier, dar asfaltat, duce in varful dealului si acolo o cabanuta de unde zambea reclama la astia de aveam eu nevoie de ei. Mai la fo’ 20 de metri, aveau si o hala cica, de isi faceau treaba in ea. Munceau adica, nu era wc. Dupa ce dau cu presupusu’ pe facturi si pe toate hartoategele, il intreb pe al manager de ce dracu si-a pus firma in varf de munte deal si tocmai aici in mijlocul pustiului? La care el imi spune ca iubeste natura foarte mult si si-a dorit intotdeauna sa fie in mijlocul naturii. Tocmai de aceea si-a creat si un lac artificial aici sus in varful dealului, ca sa si pescuiasca crap cand are timp. Pai si de ce aici in varful dealului, totusi, intreb? La care omul  imi repeta acelasi raspuns. Acum ce sa mai zic, fiecare are pasarica lui (acasa, la servici) numa ca nenea asta avea un stol, mare stol!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s