Maxima de luni

Pentru femei : „Inainte sa-l descoperi pe Fat-Frumos cel Irinel, trebuie sa saruti multe broaste.”

Bonus : „La ce bun sa contrazici o femeie? E mult mai rentabil s-o lasi sa-si schimbe singura parerea.”

Bonus la bonus: „Daca noi muncim de luni pana vineri, cand dracu mai avem timp sa facem bani?”

Acasa

Da. In sfarsit stau mai mult de 3 zile acasa. Cum nu prea sunt obisnuit sa stau asa mult, am hotarat sa dorm. Sa spun ca dupa 16 ore de somn, m-am trezit mai obosit decat daca as fi muncit un an de zile fara pauza? Neahhh. Acum gata si cu dormitu’. Tot cu acelasi gust amar m-am trezit. Asta dupa ce am primit cado’ de la imparatie o sticla de vin „Chateau de Abzac”  din 2005, si o felicitare de Craciun. Banuiesc ca a fost parte din profitul firmei, ce i-am bagat fo’ 2 meleoane de $ profit anu’ asta. Se poate. Na ca ma simt frustrat. Asa e cand lucrezi cu frantuzii. Eiii, ce imi bat eu capul. Noi sa fim sanatosi ca „belele curge”, cum ar spune tata. Na, ca am vrut sa scriu ceva inaltator despre caldura caminului si de bucuria de a sta acasa si mi-a iesit nimic. E clar ca e de la somn. Ma duc sa dorm ca inca sunt restant la capitolul asta.

De ce sunt americanii tampiti. Sau nu.

Aeroport. Charlotte. Destinatia Montreal. Banalitate, in ultimele 6 luni. Chek-in, done. Si acum….ca sa treci de controlul corporal trebuia sa te asezi la o codita de 150 si ceva de persoane. E normal, cu o zi inainte de Craciun in majoritatea aeroporturile din state. Mai multa inghesuiala in cele de  tranzit, cum ar fi de exemplu si cel din Charlotte. Nu-i bai, zic. Deodata pe langa coada formata apare ea. O ea…cum sa zic…deci…buna. Dar buna mai nene! Ce sa mai, reclamanta la sampoane de piele la vopsele de tanga si tot ce mai inseamna reclama la creme si cosmetice. Se vedea de la o posta ca trece prin criza economica ce ne afecteaza pe toti, pe ea mai mult la imbracaminte. Adica din fusta ei iti faceai cu mare greutate doua cravate de pionier. Cu o singura conditie. Cravatele sa se poata intinda precum elasticul. Niste chestii mulate pe picioarele ce ii plecau din sani, care de altfel se zburdau nestingheriti sub un maieu alb. Acum de piatra sa fi fost si tot iti curgea scuipat din gura. Cum mergea ea pe toacele de 10-15 cm (un amanunt ce nu m-am sinchisit sa-l observ, erau destule altele de observat) tropa-tropa cu niste cizmoace pana aproape de genunchi, vorbind la telefon si parand decupata din reclama cu „Londra, coafura rezista” , toata coada, partea masculina zic, incerca din rasputeri sa prinda cat mai multe clipe de ochi lipiti care pe unde apucau si ce pofteau. In momentele acelea de traire intensa se aude o voce ce darama toata constructia metaforica: Doamna, Doamnaaaa, hei Doamnaaaaaaa!!!!!! O tanti in timpul serviciului cu o pustoica de 4-5 anisori in brate tot alerga dupa suava aparitie. Jumate de coada numai ochi. De fapt doar femeile mai aveau ochii cu ele, noi astialalti ii aruncasem de mult, care pe picioare care pe sani care pe unde apucase. Suava este ajunsa din urma de tanti cu copilu’ si indepartand cu sila telefonul de la ureche intreaba destul de iritata : „WHAT!?”. Tanti cu copilu’ ii intinde copilul si ii spune ca ar fi bine sa aibe grija de el totusi, este un copil nu un bagaj!!! La care suava brusc isi aduce aminte ca are un copil si luandu-l de mana arunca o scuza de ne-a inghetat pe toti ce priveam scena: ” A…ma uitam….a…. dupa sotul meu….si dupa zborul meu….a…..”. Si ne mai intrebam de ce americanii e tampiti. Sau nu.

Ai lor sunt altfel

Povesteam mai demult ca am intrat intr-o biserica. Nu orisicare, una penticostala. Tot acolo spuneam ca am avut o discutie cu preotul, care era negru. Nu sunt rasist, era doar o precizare. Stiind faptul ca imi sunt foarte dragi, preotii, ca cum iubeste dracu tamaia, am zis, hai macar de data asta poate capat niste raspunsuri. Nu ca ar da ei pe afara de desteptaciune, am zis ca ei le stiu pe astea despre Barbos. Dupa primele 5 minute de socializare, ii spun ca vreau sa-l intreb ceva foarte serios. Mi-a spus ca o sa incerce cu ajutorul Celui de Sus sa imi raspunda. Ei da! Aici e aici, ca nu prea ai cum sa-l intrebi pe Barbos! L-am intrebat de ce  Dumnezeu este alb si nu orice alta culoare a pamantului. Am avut impresia ca se uita ca Base la mine si ca ma va da afara din biserica. Si-a pus mana pe chelia deasa si lucioasa, incercand sa-si treaca mana prin par, de parca ar fi avut. Imi raspunde ca este o intrebare la care nu s-a gandit pana acum si nu are raspuns. Nici macar la Cel de Sus nu poate apela sa-l indrume. Ti-am spus eu, imi rad in sine!!! Il intreb de ce individului de rand ii trebuie biserica, foarte bine putand sa se roage oriunde. Conform bibliei, Dumnezeu e pretutindeni, nu? A doua privire, gen ochi picior peste picior, aceeasi scarmaneala neteda a pielii capului. A incerat sa ma duca pe la Ploiesti, Pitesti ca si ei au aici d’astea, si dupa cateva minute il intreb daca el chiar crede ce zice. Tragand aer in piept, de parca ar fi asteptat sa inspire ceva miracole de Craciun (nu m-am putut abtine, e de sezon, na) imi spune ca nu stie momentan ce sa imi raspunda dar ca va incerca din rasputeri. Nu de alta dar chiar incepuse sa fie el cel intrigat. Asta s-a intamplat atunci, prin octombrie. Duminca trecuta, stiind ca este adunare gospeleasca la biserica, ca in fiecare duminica de altfel, mi-am zis sa ma duc sa vad ce mai face cunostinta mea mai veche. Terminase el de cantat gospelu’ din dotare si o imbarliga pe o pustoaica la vreo 86 de ani. Ma vede ca vin agale pe alee si dupa ce o expediza pe pustoaica se indreapta zambind spre mine. Haida! ca doar nu iti picai cu tronc acum! Bucuros nevoie mare, mai mai ca se vedea cand da din coada, ce sa mai. Il intreb daca a avut vreo viziune de la ultima noastra discutie si imi poate raspunde la intrebari. Din pacate, dupa cum ma asteptam, imi spune ca nu are nici un raspuns. Imi promite ca va incerca sa gaseasca aceste raspunsuri ce de-acum il macina si pe el saracutul. Dupa o palavra de vreo 2 ore,  interesanta de altfel, ma indrept spre casa, cu aceleasi intrebari ce nu isi gasesc raspunsul.

Maxima de luni

Poti duce un cal la apa, dar daca reusesti sa-l faci sa pluteasca pe spate, atunci ai obtinut ceva. (Hartley)

bonus:

Fiecare barbat are nevoie de o amanta! Nevasta crede ca el e la amanta, amanta crede ca e la nevasta, si asa, el poate sa sada linistit in biblioteca sa citeasca! (Grigore Moisil)

La munca, sau ce a mai ramas din ea

Stand eu si lucrand….de fapt mai mult ma faceam, ma pocni deodata melancolia napadirea amintitrilor, sau invers, ma rog. Intra in birou Keitra, o stiti de la Alliance Plastic. Si cum avea chef de munca mai mare ca al meu, ne apucam sa barfim despre ale tineretii valuri. Din una intr-alta, ma apuc sa-i spun cam pe ce muzichie ne distram noi dupa ce devenisem liberi si nelinistiti. Cu ajutorul lui nea Youtubu’, am introdus-o in atmosfera de bairam de pe vremuri.Spre mirarea mea, a inceput sa ma bata la cap toata ziua ca sa-i fac rost de muzica romneasca. Dar in nemernicia mea, eu cand am plecat nu mi-am luat decat niste paraziti si o vita-de-vie. Restul pana la 500 de albume, era cu muzica daialalta cum spunea matusa mea, adica rock d’ala de nebuni. Sa revenim. Napadindu-ma rau de tot, amintitrile na!, ia uite de ce s-a indragostit Keitra, si de ce imi adusei aminte subit de prima dragoste.

Fetita cea mica

Traind inca cu gandul la „Taramul Copilariei”, Fetita cea Mica avea sa izbutesca sa traiasca in Lumea celor Mari. Invatase sa-i inteleaga si sa vorbeasca aceeasi limba cu ei. Dar nu reusea sa le inteleaga ura si invidia impotriva semenilor. Ea, nici macar nu stia ce inseamna. Sufletul ei de copil incercase din rasputeri sa inteleaga mania oamenilor…dar in zadar. De fiecare cand vedea manie sau ura incerca sa fuga inapoi, acolo, unde stia ca exista numai zambet si iubire, culoare si fericire… De curand, Fetita cea Mica a descoperit In Lumea celor Mari fericirea. Pentru ea, fericirea consta in faptul ca peste putin timp, va deveni mama. Pentru Lumea ei, nu mai exista decat iubire. Si avea atat de multa iubire de oferit…incepea sa creada ca cei Mari au invatat sa iubeasca si sa fie mai buni. Atunci aparu Indoiala… Indoiala ca poate copilul ei…va fi speriat de Lumea celor Mari. Asa ca pleca impreuna cu fericirea ei inapoi, pe Taramul Copilariei. Spera, ca odata cu copilul ei sa invete sa inteleaga Lumea celor Mari si poate atunci cand vor intelege vor alege sa traiasca impreun cu ei.