Delta Airlines

Astazi cand ma intorceam din Cincinnati spre casa, am constatat ca gay-ii imi provoaca sila. Ajuns in aeroport, dupa check-in, sunt controlat la „obiectele personale” , (adica geanta de mana), adica cu luat mostre de pe toate obiectele personale :laptop, cabluri de laptop, carti, documente si alte acareturi ce mai stau in geanta de carry-on. Asta pt ca inca mai posed pasaport romanesc si datorita acordurilor inexistente intre romania si USA, de fiecare data am placerea sa injur statul roman si conducatorii lui mult iubiti. Dupa ce pierd cele 20-30 de minute de rigoare cu autoritatile, ajung la avion si dau peste un negru, de fapt o „insotitoare de bord”. Ca era mai negru decat mine, asta nu a fost o problema, dar spre surprinderea mea cand a deschis gura am avut impresia ca il strange cineva de oua. In fine, era homalau, cum ar spune un amic. Foarte dornic sa imi arate unde este locul meu, il refuz politicos si continuand sa-l injur in romaneste im gasesc locul. Ca si cum nu era de ajuns, sa aseaza langa mine un „real american” la vreo 200 kg. Asta e zic, oricum zborul dureaza aproape doua ore, rezist pe juma’ de scaun. Am vrut sa vorbesc cu „insotitorul de zbor”, cu Boy George na, ca eu am tot scaunul 2B, nu doar jumatate, dar cand mi-am adus aminte ca are o problema cu ouale…mi-a trecut. A! atunci cand mi-a cerut boarding pass-ul, ochii au inceput sa-i falfaie ca la un fluture aripile: si-a dat ochii peste cap si a ingaimat: „Montreal…city of love”. Alooooooooo Marcele!!!!!!!, stai dracu linistit ca sunt nevricos si daca iti dau o papornita de fo 10kg in freza o sa te rogi sa ajungi la spital in timp util. Libidinosul de linga mine, a adormit subit pana sa decolam si dupa ce ca era un munte de grasime si „emana” numai miresme de primavara, incepe sa alunece spre mine… Baaaaaaa!!! muta-ti dracu osanza de pe mine, nu ca as fi eu vreun silfid, dar dupa ce ca mi-ai luat juma de scaun te imprastii si pe mine acu. Si-a luat cateva ghionturi pe sub coaste…dar dracu la fo’200 de kile, ce crezi ca a simtit ceva?

Cand am simtit rotile avionului pe pista…Doamne, ce bine am putut sa ma simt…stiind ca „frumoasa” mea calatorie lua sfarsit…m-am trezit ca injuram in romaneste tot neamu’ american, gay-ii si tot personalul Delta Airlines ca lasa animalele la ei in avioane.

Cum iti dai seama ca esti roman:
                * Tot ce maninci are gust de ceapa si usturoi
                * incerci sa reciclezi ambalajele de la flori, hirtia de la cadouri si, bineinteles, folia de aluminiu
                * stai linga cele mai mari doua valize din aeroport
                * ajungi la petreceri cu una – doua ore intirziere si ti se pare foarte normal
                * dupa ce mergi la cineva in vizita, la plecare mai stai o ora in fata usii la povesti
                * parintii tai nu arunca niciodata nimic si daca reusesti sa arunci ceva la gunoi apare in mod misterios inapoi
                * ai sau ai avut covoare pe pereti
                * mama ta iti spune ca esti slab chiar daca ai 110 kg
                * ai draperii macar la o usa din casa
                * ai fata de masa din vinyl pe masa din bucatarie
                * folosesti sacosele primite la cumparaturi pe post de pungi de gunoi
                * raftul tau din bucatarie este plin de borcane de gem, varietati de recipiente de plastic si sticla
                * parintii te striga cu diminutive animale cind ii enervezi
                * nu poti pleca in calatorii decit daca te conduc macar 5 persoane la autobuz, tren sau aeroport
                * parintii te suna si intreaba daca ai mincat, chiar daca e miezul noptii
                * parintii tai nu realizeaza ca tehnologia s-a imbunatati si atunci cind suna in strainatate inca urla la telefon
                * ai cuverturi uzate pe canapea doar ca sa nu se murdareasca tapiteria
        * nu cunosti mai mult de jumatate din invitatii de la nunta ta
                * ai vazut pamintul din interiorul unui WC din tren, in mers.
                * copilul tau poarta caciulita si 3 pulovere in septembrie desi sint 25 de grade afara
                * porti palton din septembrie pina in mai
                * cind vin straini la tine in vizita te distrezi dindu-le cea mai tare tuica din casa … si cind reusesc sa bea un pahar le mai torni…
                * cind ai musafiri si ii intrebi daca servesc ceva si ei spun ca „NU” la tine inseamna ca „DA”…

Inceputul miscarii feministe?

Din Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital intru Marea Sanctitate Spirituala a acestei Binecuvantate Comuniuni si intru Gloria lui Dumnezeu ,

de Ruth Smythers, mult iubita sotie a Reverendului L.D. Smythers, Pastor al Bisericii Metodiste din Arcadia, Confederatia Regionala de Est

Publicata  in anul Domnului 1894, Ziarul Ghid de Spiritualitate

Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, in mod ironic, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii.

Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului. In acest punct, dragi cititoare, lasati-ma sa exprim un adevar socant. Exista cateva tinere femei care asteapta noaptea nuntii cu placere si curiozitate! Feriti-va de o asemenea atitudine! Un sot egoist si senzual ar putea usor sa profite de o astfel de mireasa. Trebuie sa nu uitati niciodata une dintre cele mai importante reguli ale Bisericii in ceea ce priveste Casatoria: DARUIESTE PUTIN, DARUIESTE RAR, SI MAI PRESUS DE ORICE, DARUIESTE CU ZGARCENIE. Altfel, ceea ce ar fi o casatorie normala s-ar transforma intr-o orgie a destrabalarii sexuale.

Pe de alta parte, teroarea miresei nu trebuie sa fie extrema. Desi sexul este in cel mai bun caz revoltator si, in cel mai rau caz, dureros, trebuie indurat si asa a fost de la inceputurile timpului, deoarece este compensat de construirea unei relatii monogame si de copiii rezultati din aceasta.

Este inutil, in majoritatea cazurilor, ca mireasa sa incerce sa refuze o initiativa sexuala din partea mirelui. In timp ce barbatul ideal s-ar apropia de sotia sa doar la cererea acesteia si doar in scopul procrearii, asemenea nobilitate si lipsa de egoism nu poate fi asteptata din partea barbatilor obisnuiti. Majoritatea barbatilor va cere sa i se ofere sex aproape in fiecare zi. Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie. Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. Sa te prefaci ca esti bolnava, somnolenta, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei in aceasta problema. Argumentele, certurile, mustruluielile si cicalelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, daca sunt folosite seara tarziu, cam cu o ora inainte de momentul in care sotul ar putea incepe procesul de seductie. Sotiile istete sunt mereu in alerta, cautand noi si din ce in ce mai bune metode de a refuza si descuraja pornirile amoroase ale sotului. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.

Pana la a zecea aniversare, multe sotii au reusit sa incheie perioada de a purta in pantece copii si au atins cel mai inalt tel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu sotul lor. Dupa atat timp petrecut alaturi de sot, deja poate sa se bazeze pe dragostea copiilor si pe presiunile sociale pentru a-l tine acasa.

Precum trebuie sa fie mereu atenta sa tina cat mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa inteleapta va fi cel putin la fel de atenta si cu limitarea modului si gradului de desfasurare a actului sexual. Majoritatea barbatilor are de la natura o inclinatie spre perversiune, iar daca li se ofera cea mai mica sansa va vor angaja intr-o mare varietate de practici mai mult decat revoltatoare. Aceste practici includ printre altele: practicarea actului normal in pozitii anormale, atingerea corpului femeii cu buzele si limba, oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de catre sotie. Nuditatea, discutiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de barbati daca sotiile le permit. O mireasa inteleapta isi va face un tel din a nu ii permite niciodata sotului sa ii vada corpul descoperit si din a nu il lasa nici pe el sa se descopere in fata ei. Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total. Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.

Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale. In momentul in care sotul ajunge langa ea, mireasa trebuie sa stea perfect nemiscata. Miscarea corpului ar putea fi interpretata ca excitatie sexuala de catre sotul optimist. Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii. Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise.

Daca sotul incearca sa isi seduca sotia cu discutii lascive, aceasta isi va aminti instant o intrebare triviala, non-sexuala, pe care sa i-o adreseze. Imediat ce el raspunde, mireasa trebuie sa continue aceasta discutie, indiferent cat de frivola poate parea in acel moment. Intr-un final, sotul va intelege ca daca doreste sa intretina raporturi sexuale cu femeia sa, acestea vor trebui desfasurate fara alte inflorituri amoroase. Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din afata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta comversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot. Multi barbati simt o placere sexuala majora in a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel incat sotia trebuie sa se asigure ca nu ii ofera nicio secunda de pace in aceasta perioada, de care el sa se poata bucura. Altfel, barbatul ar putea fi incurajat sa incerce din nou in curand.

Un factor pentru care mireasa trebuie sa fie recunoscatoare este faptul ca familia sotului, scoala, biserica si cadrul social au lucrat impreuna de-a lungul vietii acestuia pentru a insamanta in el un profund sentiment de vinovatie si rusine in ceea ce priveste sentimentele sale sexuale. Femeia inteleapta va profita de acest avantaj si isi va urmari telul sau de a limita initial aceste porniri barbatesti, iar apoi de a anihila total dorintele sotului de a se exprima sexual.

Cata inocenta….