American dream!

Nu stiu cu ce sa incep…Nu am mai scris de mult si se pare ca mi-am pierdut indemanarea. De vreo doua saptamani sunt in State cu serviciul. Cand ma gandesc ca in copilarie daca aveai cunostinte in State erai cineva. Acum… In fine. Am descoperit aici ceea ce vazusem prin filme. As fi vrut sa fiu placut surprins dar… Sunt intr-un orasel cu 5000 de oameni unde si cel mai amarat dintre ei conduce un truck. In varianta romaneasca ceva asemanator dintre un camion si un SUV. Un fel de ARO imbunatatit si pe sistem rusesc. Adica mare!!!! Am ramas un pic surprins de diferenta de preturi. Sunt extraordinar de mici in comparatie cu Canada, sau mai bine spus cu Montrealul meu. Lume prietenoasa, atata timp cat stie ca sunt aici doar ai invata ceva, si ca nu am venit pt a le lua job-urile. Cu mancarea ma inteleg eu cam prost, deoarece ei mananca la (sau numai) fast-food…Dar am gasit un bufet cu mancare chinezeasca, da, sunt si aici :), care nu este rau de loc. In fine, am sa revin cu amanunte in zilele urmatoare

Aventuri la consulatul US

Ca sa plec in state, ca ma trimite a mea companie draga, eu ca rezident doar, trebuia sa merg la consulatul US pt un interviu in vederea obtinerii vizei. Plecarea mea fiind pe 17 ianuarie, am inceput pe la sfarsitul lunii noiembrie sa caut o data libera sa ma programez la interviu. Numai ca la consulatul din Montreal, nu erau locuri libere pana in februarie!!!! Hai sa cautam prin alte orase ca doar este ditamai tara aici. Am gasit in Toronto, pe data de 7 ianuarie, adicatelea luni, la ora 9 dimineata. Plecasi eu avionul duminica din Montreal la amicii mei din Toronto pt interviu. Toate bune si frumoase, sa lasat cu bere multa ca de, nu ne vazusem din octombrie. Luni dimineata, dupa o noapte lunga de altfel,  ajung eu frumos la consulatul US cu vreo 20 de minute mai devreme, ca zic sa nu care cumva sa intarzii…cine stie ce bile negre imi rezerva astia. Nici nu am ajuns bine in fata cladirii, ca ma luat un nene de la securitate de la ei, ca daca am cumva „appointment”, ca altfel nu intru in cladire. In sfarsit dupa ce primesc „binecuvantarea” de la el intru in cladire. Acolo m-au luat alti doi; „goliti buzunarele si va rog sa treceti prin poarta magnetica”. Mama, parca zbor cu avionul si astia ma cauta de bombe, zic eu in gandul meu. In sfarsit, trec si pe acolo, ajung cu bine in sala de asteptare, si acolo surpriza!!! Peste 80 de oameni!!!! Chinezi (ma rog foarte multi asiatici cu ochii mici), indieni, pakistanezi si bineinteles foarte multi hispanici. Inainte sa ajungi la „interogatoriu”, suna cam sumbru, dar cam asa a fost, te chema un nene sa iti ia amprentele, ma rog nu cum eram eu obisnuit prin filme, cu tus si pus degetu’ pe hartie. Asezai mana pe un scanner si gata amprentele. Acum te aveau si in baza de date. In fine. Nu mica mi-a fost surprinderea cand am auzit ce tampenii pot sa spuna unii doar de dragul de a obtine o amarata de viza. Printre motivele „adevarate” au cam fost: nu mi-am vazut nepotelul si trebuie sa merg neaparat acolo, copii mei lucreaza si trebuie sa am grija de nepotelul meu ca nu are cum sa stea singur…cand a fost intrebata cati ani are nepotelul…surpriza!!! 18 ani! Un grup de „lautari” indieni, erau vreo 10, vroiau si ei viza sa mearga in Las Vegas sa concerteze… O ea, hispanica dupa nume, Christina Gabriela, cand am auzit numele m-am uitat ciudat, am crezut ca este vreo romanca, dar de unde, columbianca!!!, la vreo 20 de ani, vroia sa mearga la prietenul ei, ca ii facuse chemare. Prietenul ei stupoare, avea 68 de ani si se cunosteau de pe internet!!! Printre putinii care au obtinut viza a fost un galbejit ce parea intelectual, tinerel de altfel, la vreo 23-25 de ani, avea invitatie de la Microsoft sa faca un stagiu de pregatire. Ma rog au mai fost multe altele, daca am sa imi aduc aminte am sa le povestesc cu prima ocazie. Cam asta a fost ziua la consulatul US. Apropo, mie mi-au spus ca sunt eligibil si ca am sa primesc pasaportul cu viza in 5-6 zile lucratoare.

Revelion quebecos

Am sa va spun cate ceva din frumoasele „traditii” ale quebecosilor din noaptea dintre ani. Pe mine m-a prins revelionul la niste amici columbieni. Destul de funny de altfel. Pa le 12 noaptea trecute fix, cum spunea Caragiale, am iesit cu sampania afara ne-am pupat ne-am urat toate cele, in fine si ei fiind latini avea cam aceleasi obiceiuri. Marea surprindere a fost cand pe la 12 .15 am vazut cateva familii quebecoase ca isi paraseau prietenii spunandu-si noapte buna si ma rog alte cele, indreptandu-se spre casa. Adica asta a fost petrecerea pt ei. 15 MINUTE!!!! In fine, noi ne-am vazut de ale noastre. Am plecat in jurul orei 1 la alti amici mexicani. Si acolo am simtit ce inseamna petrecere. Mai mult de 30 de oameni, euforici de la bere si ceva iarba presupun, dansau dezlantuiti pe salsa, merengue si alte latinoase. Un apartament imens, dar in care nu aveai cum sa arunci un ac… Dezmatul a tinut pana pe la 5 dimineata, ca asa le sta bine unora. Prietenii stiu de ce. Cam asta a fost cu revelionul la quebec.