Colin Powell

Bărbatul s-a aşezat în faţa sălii pline. Subordonaţii ştiau că este de o exigenţă ieşită din comun. Le-a vorbit despre performanţă şi misiune. Apoi, dintr-o dată, a rupt ritmul. “Nu trebuie să dovedesc nimănui că pot să lucrez 16 ore pe zi dacă pot să termin ceva numai în 8. Dacă vă caut la 7:30 seara şi nu sînteţi la birou, voi considera că sînteţi o persoană foarte, foarte înţeleaptă (Rîsete). Dacă am nevoie de voi, vă găsesc. Dacă încercaţi să staţi peste program ca să mă impresionaţi, vă pierdeţi vremea. (Rîsete şi aplauze)”. A continuat. “Faceţi-vă treaba şi apoi mergeţi acasă la familiile voastre, la jocurile voastre de fotbal. Faceţi tot ce e nevoie ca să vă îndepliniţi obiectivul, dar nu vă gîndiţi că vă urmăresc să văd dacă sînteţi la lucru. Sîntem toţi profesionişti şi putem să avem grijă de acest aspect”.

Cînd şi-a încheiat discursul, bărbatul a zîmbit şi a amintit încă o dată: “Şi dacă voi nu faceţi sport, mergeţi la meciul fiului vostru!”.

Apoi, Colin Powell a ieşit din sala Departamentului de Stat al SUA. Este al doilea om al planetei, cel despre care se spune că lumea îi datorează neescaladarea conflictelor belicoase şi vocea care ne învaţă cum ar trebui să trăim în 2008.

Nimic

Asa bine este in concediu….In afara de distractia de la munte, trebuie sa recunosc ca am cam fost un puturos zilele acestea. Adica in afara de nimic….am facut nimic. Cateodata este chiar bine sa nu ai nimic de facut. Imi era dor de o trandaveala. Sa stai si sa asculti muzica toata ziua…ce poate fi mai relaxant?

Umilinta, Ana Blandiana

Umilinta

Nu pot împiedica ziua sa aiba douazeci si patru de ore.

Pot doar spune:

Iarta-ma pentru durata zilei;

Nu pot împiedica zborul fluturilor din viermi,

Pot doar sa te rog sa ma ierti pentru viermi, pentru fluturi;

Iarta-ma ca florile se fac fructe, si fructele samburi,

si samburii pomi;

Iarta-ma ca izvoarele se fac fluvii,

Si fluviile mari, si marile oceane;

Iarta-ma ca iubirile se fac nou-nascuti,

Si nou-nascutii singuratati, si singuratatile iubiri…

Nimic, nimic nu pot sa impiedic,

Toate-si urmeaza destinul si nu ma intreaba,

Nici ultimul fir de nisip, nici sangele meu.

Eu pot doar spune:

Iarta-ma.

Colegi

Sa va spun la ce sunt buni colegii de munca? Sa incep cu inceputul atunci. Am un coleg, negru, care este din Coasta de Fildes.  Richmond il cheama. Un tip ce nu ar trebui sa il superi, are niste brate de zici ca este cel putin antrenor de body-building. In fine. Imi este mai apropiat, sa zicem, stam mai mult la barfa in pauza, la o tigare. M-a intrebat zilele astea daca m-am culcat cu vreo negresa pana acum. Raspunsul a fost plin de adevar: NU! Nu ca nu mi-ar fi placut, habar nu am cum este, dar nu am avut ocazia. Neasteptandu-se la acest raspuns, a inceput sa se agite. „Cum asa, nu ai avut nici o femeie neagra pana acum???” Nu, am raspuns pentru a doua oara. Trebuia? Am intrebat eu un pic surprins. „Normal!” a venit raspunsul…In acel moment a venit cu propunerea” da-mi numarul tau de telefon, am sa il dau verisoarei mele si ai sa te culci cu ea!!!!Cum asa, am intrebat un pic siderat. De ce trebuie sa ma culc eu cu verisoara ta??? Raspunsul a fost unul delicios:”Man, ‘cause you are my friend!!!” Deci, sunt buni si prietenii la ceva, nu?

Marin Preda, Cel mai iubit dintre pamanteni

„Sînt fericit, sînt liber… Sînt fericit, sînt absolut liber…” Am citit toate cărţile, şi nu sînt trist, şi nu trebuie să spun ca Faust: „clipă, opreşte-te!”. Dimpotrivă, fericirea nu poate veni decît din scurgerea neîncetată a clipelor liniş­tite şi senine, fiindcă ce altceva e suferinţa decît o oprire a fiinţei noastre, o uriaşă inerţie care face să apese asupra ei tot ce există?

Astazi a nins…de fapt de ieri tot ninge. Montrealul este superb invaluit in alb. Feeria de lumini ce invadeaza orasul in pragul sarbatorilor de iarna, trebuie vazuta si traita. Cuvintele sunt de prisos atunci cand in fata unei case obisnuite de altfel, acum iarna, sunt aprinse cateva mii de beculete si in fata casei te priveste un Mos Craciun dintr-o sanie uriasa si inconjurat de reni. „Edilii” Montrealului, ce frumos suna, cand aud cuvantul asta ma gandesc la adevaratii „edili” ce fura banii romanilor din tara, se intrec in fiecare iarna in a decora orasul. Montrealul este un oras frumos, acum iarna, zapada ascunzand mizeria din cartierele rau famate, infrumusetand parcurile si chiar downtown-ul cu creioanele(zgarie-nori) lui verticale. Si totusi, sunt sigur ca cineva ma va intreba totusi de ce nu vreau sa ma intorc acasa. Consider ca totul este mai frumos aici si mai altfel. A, sa nu uit, chiar nu am vazut inca oameni sa sufere de boala natioanala a romanilor, snobismul. Poate de aceea nu mai vreau „acasa”. Pentru mine deocamdata, aici este acasa.