Am simtit nevoia sa imi strig fericirea, vroiam sa stie toata lumea ca sufletul imi este multumit. Vroiam sa simta bucuria din sufletul meu, vroiam sa fie parte la fericirea mea…dar de fapt mi-am dat seama ca as fi vrut sa impart cu „cineva” acel sentiment de multumire. Realizand ca de fapt nu am cu cine, entuziasmul a cam disparut…Nu sunt trist. Numai ca prin viata nu trebuie sa treci singur. Cateodata, muntii sunt cam inalti, si ajuns la jumatatea drumului, iti trebuie un imbold… Motivatia ar putea sa dispara proportional cu micsorarea distantei catre telul visat. Ingerasii mei, sunt tot ce imi trebuie. Va iubesc printesele mele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s