Cartarescu

Mircea Cartarescu – La ce bun?
Ma intrebam intr-un articol de acum cativa ani ce rost mai are sa predai
limba si literatura romana in scoli.
Cum pomul se cunoaste dupa roade, spuneam, e limpede ca toate vrajelile
noastre cu „Miorita” si Eminescu, si Sadoveanu, propozitiile subiective,
predicative sau incidentale sunt timp pierdut de pomana. Mai bine-am
lasa-o balta cu materia asta, si cu scoala in general.
Mai bine s-ar face adolescentii ucenici, ca pe vremuri, decat sa mai piarda
vremea prin scoli. La ce-a folosit educatia natiei asteia, cand vedem ca
jumatate de milion de oameni care-au citit „Luceafarul” si, unii, chiar „Joc
secund” au putut pierde ore-n sir uitandu-se la nasterea in direct a
Monicai Columbeanu, de parca ea urma sa-l nasca pe insusi Mantuitorul,
Doamne iarta-ma, si prin asta spargand toate recordurile de audienta? La ce
foloseste audienta, daca ea se face pe socoteala unor insi ca Becali sau ca
Columbenii (cacofonia e aici nu doar intentionata, ci de-a dreptul
inevitabila)? Nu la tampirea unui popor intreg? Nu la impunerea unor
modele de oameni care ne tin la marginea lumii civilizate?

La ce folosesc orele de limba si literatura romana cand tinerii nu mai
citesc nimic? Cand ideea de cultura, de stiinta, de arte a ajuns marginala
si demodata, cand toti stiu numele celei mai jalnice „vedete”care-si fataie
fundul la emisiunile de divertisment, dar n-a auzit nimeni de cel mai mare
matematician, fizician, filozof sau poet roman de azi?
Nu vi se pare o lume pe dos? O inversare a tot ce invatam in scoala? O
schizofrenie ce opune educatia si realitatea? De ce mai invatam? De ce mai
ducem mai departe, ca pe o limba rituala moarta, numele lui Eminescu,
Caragiale, Creanga, Rebreanu? Ca sa ajungem sa ne uitam masiv, un popor
intreg, in fundul Monicai
Columbeanu, care naste in direct? I-am chinuit eu insumi pe elevi, timp de
zece ani (ca sa nu mai vorbesc de lucrul cu studentii, inca saptesprezece)
cu pronumele relative, cu acordurile, cu virgulele, cu regulile ortografice.
Acum ma-ntreb de ce. Lumea vorbeste tot cum a invatat ea, ala-n dala. Si ce
sa te mai miri, cand primul-ministru insusi, intr-un bilet adresat
presedintelui, ii scrie de parc-ar fi repetentul clasei, intr-o limba
romaneasca imposibila:
„Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?”.

Ce-nseamna fraza asta? Nimic, e un nonsens. Nu se poate scoate nimic, nici
pro-Basescu, nici pro-Tariceanu de-aici. E doar o exprimare cu picioarele a
celui care, dincolo de pacatul ca e omul lui Patriciu pana-n varful
unghiilor, ne mai si chinuie urechile, de ani de zile, cu exprimari de
tipul: „Omul care l-am vazut”… Discursul sau din noaptea de Anul Nou a
fost o balmajeala de cuvinte fara nic un fel de continut real. Crezusem ca
Nastase e marele maestru in arta de a nu spune nimic in cat mai multe
cuvinte. Uite ca Tariceanu pare sa-l intreaca. Veti spune: treaba unui
prim-ministru nu e sa respecte ortografia, ci sa-si vada de ministerele lui.
Uite, Vanghelie, cat e el de simplut, face treaba la primarie. Uite, cei 300
din topul „Capitalului” nu s-au omorat nici ei cu scoala, si ce bine-au
ajuns, pe cand belferimea si doctorimea, cu toate diplomele lor, dau din
colt in colt. Eu cred insa ca un analfabet (la propriu, sau doar politic,
cultural, stiintific etc.) nu poate face nicaieri treaba. Ca un popor de
„simpluti” smecheri, care stiu sa-nvarta o suveica a bancilor si sa cumpere
echipe de fotbal, fara habar de ce-nseamna o comunitate, binele public,
valorile reale, nu face decat sa-si fure caciula la nesfarsit.

Sa-nchidem naibii portile scolii si sa deschidem in loc scoala smecheriei, a
ticalosiei si-a tembelismului national. Ar fi mai adecvata realitatii…