Sub cerul liber

Am fost in Varennes, la 20 de minute cu masina de casa. Plecasem la pescuit…numai ca pt prima oara am fost la pescuit fara sa arunc lanseta in apa. Era o liniste bizara, un rau ca Saint Laurent, ceva asemanator cu Dunarea de acasa, sa fie asa de linistit. Doar un pescar cu o amarata de barca, cu un motor ce daca vroiai sa il auzi trebuia sa il „tragi” prin statie. Cerul era cenusiu ca un pursange sur de la Mangalia.  Cerul, nehotarat in alegerea nuantei, considera ca trebuie sa mai arunce cativa stropi din cand in cand peste luciul lacului! cu toate ca ma aflam in fata unui rau deseori involburat, aveam impresia ca sunt pe marginea unui lac. Am ascultat linistea acestui rau, o liniste ciudata. Te astepti de la un rau sa aiba valuri, provocate de curentii subacvatici, sa vezi plutind o creanga, un smoc de plante acvatice…dar nimic. La acea ora raul parca se oprise in loc. Parca nici reflexia cerului nu era intocmai…parca era diforma, un pic schimbata. Griul sur parea un albastru murdar. Am simtit o adiere usoara, si banuiesc ca a simtit-o si raul, valuri mici si dese isi facusera aparitia. Parca acea adiere de vant adusese un suflu de viata, raul a inceput sa curga din nou, o batrana stiuca a cerut sa fie vazuta si a facut un salt de ar fi eclipsat orice saritor in apa…  Wow, trecusera doua ore de liniste…m-a trezit din aceasta visare falfaitul de aripi al unui pescarus in cautare de hrana. A venit pana aproape de mine, parca cerandu-mi de mancare. I-am intins o rama, ca de, doar plecasem la pescuit. Neincrezator, statea la 2 pasi de mine…asteptand parca sa-i arunc acel dumicat de mancare. In caz ca nu stiati, pescarusul mananca la fel ca un porc, cam cat poate, se umfla bine ca cine stie cand mai apuca urmatoarea masa. Asa ca banala rama ce i-o intinsesem, valora pote un simplu dumicat, nici macar o cina copioasa. I-am aruncat-o…a inghitit-o precum un curcan, si apoi si-aluat zborul. L-am urmarit cum se bucura de inaltul cerului…s-a mai invartit de doua ori deasupra mea si apoi si-a urmat drumul catre cuib, probabil.

Plecasem la pescuit astazi…numai ca fascinat de apa, am uitat motivul pt care venisem in acel loc si am preferat sa simt doar cum trece timpul admirand tacerea unui rau si linistea unei naturi aparte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s