A apus un maestru…

Sunt ceva franturi de amintitri, era undeva prin noiembrie 1978, atunci am fost cu tata prima oara la stadion. Pe Ghencea. Steaua contra F.C. Arges, viitoarea campioana a acelui sezon. Pe teren erau deja jucatorii…tata mi-a aratat un tip blond, ce alerga pe la mijlocul terenului. Mi-a spus: „ala este Gicu Dobrin, cel mai bun jucator roman  de fotbal de pana acum”. Mda, intelegeam si multe la varsta de 4 ani, dar deh…Anii au trecut, eu am crescut cu imaginea unui fenomen in Romania, Dobrin. Nu am sa incep sa-i ridic omagii si osanale, acum cand s-a dus sa joace fotbal cu ingerii. Poate joaca in aceeasi echipa cu Dumitrache, colegul sau de la nationala, ce a plecat si el in acest an spre ceruri. Nu am sa ma apuc sa spun cat a fost de mare ca jucator, pt ca multi dintre voi nu ar intelege vreodata. Pur si simplu, Dobrin a fost un idol pt toti copii de bateau mingea pe maidan in zilele acelea.  Pacat de cuvantul idol, acum a devenit un stereotip sa spui idol despre cineva… Dupa cum spunea un alt fost mare jucator al Craiovei si Romaniei, Ilie Balaci, :” Dobrin nu a jignit niciodata in viata, a jignit doar pe teren”. Ce pot spune eu despre Marele Om si Jucator de fotbal, Nicolae Dobrin?

Odihneste-te in pace maestre!

Multumesc, Doamna Geta

Am ales sa va ma multumesc, deoarece daca nu erati dumneavostra, poate acum ascultam manele si cine stie ce alte tampenii…Vroiam sa va multumesc pt educatia muzicala pe care mi-ati facut-o si pentru noptile de neuitat (eu nu le-am uitat si nici nu am cum sa le uit vreodata), cand imi dadeati muzica cu polonicu’, si boluri cu raci fierti si cu mujdei de usturoi… 😉 Si nu am uitat nici de nepoata S, pe care chiar am iubit-o…si la care ma mai gandesc cateodata, chiar daca era sa ma prinda Dan, intr-o noapte, la ea acasa. Va multumesc din suflet, pt ca m-ati facut sa ascult „muzica adevarata”, dupa cum imi spuneati odata. Nu stiu ce m-as fi facut astazi fara ” Child in time”, „Europa”, „Love bites”, „Number of the beast” …si lista este nesfarsita. Si acum sa nu va mai „domnesc” atata, stiu ca aveai alergie cand iti spuneam „doamna Geta” 🙂 , si acum ma bufneste rasul, Geta, iti multumesc din suflet.  By the way, salutari domnului Nelu, si sper sa va bucurati la Deep Purple la concert. Cand ma gandesc la ce reprezinta Deep Purple pt voi….offf, ce frumoasa-i viata!

Multa sanatate si numai bine

Un novice in ale muzicii

De ce ne e frica in viata?

De ce ne e frica in viata? Unii ar raspunde de moarte, altii de ghinion, unii ar raspunde ca de apa, de foc sau de furia naturii…Mie imi este frica sa nu am cui sa-i spun „te iubesc”  dimineata cand ma trezesc, sa nu am pe cine strange in brate la culcare si sa-i soptesc in ureche „noapte buna iubirea mea”. Ma tem ca nu am sa imi mai vad rudele, prietenii, persoanele pe care le iubesc si la care tin enorm… Mi-e teama ca nu am sa mai am timp sa fac ceea ce mi-am propus, si am atat de multe… Mi-e teama ca am sa ma trezesc singur…Tie, de ce iti este teama?

Andrei Plesu, proasta folosire a inteligentei

Românii cred despre ei că sînt un popor inteligent. Mai inteligent decît altele. Ştim cu toţii cît e de riscant să faci asemenea generalizări, cît e de greu să măsori inteligenţa şi cît de nătînge pot fi ierarhizările pe criterii etnice. Lucrurile sînt, oricum, mai complicate. Admiţînd că cineva e inteligent, trebuie să adăugăm deîndată că această înzestrare, luată în sine, nu e suficientă. Poţi să fii inteligent şi să nu ştii ce să faci cu inteligenţa ta, poţi să o foloseşti greşit, pe scurt, poţi fi inteligent într-o manieră prostească. Inteligent şi stupid. Să inventariem cîteva variante. Trei excese şi trei carenţe, deopotrivă păgubitoare.
Trei excese: 1) Excesul critic. Pentru foarte mulţi, inteligenţa e un soi de veghe ofensivă. Nu poţi dovedi că îţi merge mintea decît în atac, în opoziţie, în încăpăţînarea de a fi mereu „contra“. Inteligenţa devine, astfel, echivalentă cu temperamentul nevricos. Nu funcţionează decît stimulată de o perpetuă iritare. Pacientul unui asemenea derapaj nu poate intra în dialog decît dacă se enervează, dacă găseşte preopinentului nod în papură. Bătăios ca prostul, arţăgos, agitat, insul lovit de această umoare e previzibil (adică plicticos) şi, în fond, nefrecventabil. Inteligenţa nu e totuşi o simplă modalitate de a fi prost dispus. 2) Excesul tehnic. Inteligenţa se drapează, în acest caz, în terminologie obscură şi erudiţie de paradă. Abuzează de concepte, se scaldă în inaccesibilul „specialităţii“, face orice spre a fi greu de urmărit. E un gen de inteligenţă care nu comunică şi îşi face un titlu de glorie din intranzitiva sa „tehnicitate“. În realitate, inteligenţa adevărată, inteligenţa bine folosită, poate transmite (aproape) orice, (aproape) oricui. Nu există nimic atît de subtil încît să nu poată fi oferit – fără concesii – „consumului“ public. 3) Excesul sofistic. În excesul acesta cade inteligenţa care îşi foloseşte dexterităţile pentru a falsifica. Căutînd nu adevărul, ci victoria sau spectacolul, ea jonglează primejdios cu ideile şi cu cuvintele, se felicită de a putea apăra orice punct de vedere şi tratează consecvenţa logică şi coerenţa argumentelor drept simptome ale prostiei sau, în orice caz, ale lipsei de imaginaţie.

Trei carenţe: 1) Inteligenţa fără cultură. Poţi fi ager la minte, dar, pe termen lung, mintea trebuie hrănită şi cu altceva decît cu vitamina sa nativă. Nu spun că un negustor inteligent trebuie să citească seara din Shakespeare (deşi nu strică), dar cei a căror meserie e legată de vorbire şi de comentariu e musai să facă vocalize, confruntîndu-se cu vorbele şi comentariile altora. Puzderia de ziarişti, analişti, politicieni, vedete ale micului ecran, scriitori, diplomaţi, consilieri etc. care se perindă zilnic prin faţa noastră ar face foarte bine să nu se bizuie strict pe inteligenţa lor naturală, pe bunele lor reflexe. Să mai şi citească. Să mai aibă şi dubii, şi stupori, şi tristeţi. Nu doar răspunsuri şi spontaneitate. Enumerarea de mai sus îi cuprinde, nu întîmplător, şi pe scriitori. Şi ei se simt uneori dispensaţi de a avea lecturi, de vreme ce au talent. …

2) Inteligenţa fără morală. E o maladie comună. Lumea e plină de lichele vioaie, de derbedei isteţi, de lepre şi de şmecheri. Malversaţiunile cer întotdeauna o anumită mobilitate mentală. Ipocrizia, populismul, verva electorală de asemenea. Seară de seară văd la televizor tot felul de „băieţi deştepţi“ care mint, se prefac, amestecă borcanele, calcă-n străchini şi dau cu bîta-n baltă. Au, cu toţii, destulă inteligenţă cîtă e necesară pentru împlinirea unui program rapid de parvenire, dar nu destulă cîtă ar trebui pentru a nu se face de rîs şi – dacă se poate – pentru a-şi salva obrazul.

3) Inteligenţa fără spirit. Atingem aici un prag, despre care nu putem aduce lămuriri îndestulătoare în cîteva rînduri. E vorba de o specie de inteligenţă care se depăşeşte (şi se sacrifică) pe sine, care iese din imediat şi circumstanţial, pentru a vedea cerul stelelor fixe. Nu e inteligenţa cu care te descurci, nu e inteligenţa cu care pricepi calculul infinitezimal sau Critica raţiunii pure, nu e inteligenţa mercuriană, combinatorie, genialoidă. E facultatea de a plonja în inevident, de a simţi inactualitatea actualităţii zilnice, de a veni spre real de la celălalt capăt al lui. A fi inteligent fără spirit e a fi perfect adaptat la lume şi la veacul tău (cu toate idiosincraziile lui), a crede că lumea îşi e suficientă sieşi şi că inteligenţa ta e meritul tău. Inteligenţa fără spirit e una din marile probleme ale modernităţii. Ea promite mari victorii asupra realului, coroborate cu o masivă pierdere de sens. Decît să evacueze însă problema sensului, inteligenţa adevărată preferă să treacă drept sminteală. Căci nu există o mai proastă folosire a inteligenţei decît folosirea ei prudentă, garantată epistemologic, cuviincioasă. Inteligenţa adevărată îndrăzneşte şi riscă. Fără să alunece în aroganţă şi temeritate vidă.

“whatever” sexuali….

Lumea se schimba, ma rog este o realitate. Am auzit in ultimul timp o gramada de termeni noi: „metrosexuali, tehnosexuali, vegansexuali, ecosexuali, pomosexuali, ubersexuali, retrosexuali….”. Poate am imbatranit eu si am ramas in urma, dar citind definitiile acestor cuvinte, chiar am realizat ca sunt …normal. Nu stiu de ce, dar ca sa iti traiesti normalitatea nu trebuie sa te adaptezi la un trend. Trebuie sa fi tu insati. Oare, este mai important cum esti vazut in ochii altora decat cum te vezi tu? Asta mi  se pare o slabiciune, un caracter indoielnic. Bine, acum nu o sa acuz pe nimeni, nu am nimic impotriva gasirii „sferei de sexualitate”, fiecare trebuie sa isi gaseasca locul, nu? Numai ca a apartine unul „cult”, cam mult spus cult, nu?; trebuie sa faci o gramada de schimbari pt a demonstra celorlalti ca „tu” esti asa,  „tu” ai ales. Imi aduc aminte ca in Toronto, in normalul unei mari metropole, acesti „whatever” sexuali, se disting de la o posta. De altfel, si aici in Montreal, hoinarind prin downtown, iti este imposibil sa nu ii remarci. So, dupa parerea mea, trebuie sa traim de acum incolo si cu aceste specii noi printre noi, care de altfel banuiesc ca nu fac nici un rau…Oare?

Am invatat, Octavian Paler

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta… Am invatat ca nu poti face e cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fi o persoana iubita… Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva. Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva. Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi. Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi. Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe. Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate. Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu si rău. Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta. Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale. Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă. Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc. Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti. Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede… Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.

Avem timp, Octavian Paler

Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si stanga, sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine. Avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris. Avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam. Avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli sa invinovatim destinul si amanuntele. Avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare. Avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile. Avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam.Avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem. Avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea. Avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem, avem timp pt toate…Nu este timp pentru putina tandrete, cand sa facem si asta, murim.