Ultima mustrare…orala

Trebuie sa precizez ca mustrare scrisa pentru al meu tata insemna o cafteala adevarata ce aveam sa o tin minte peste ani. O mustrare orala, insemna doua palme si o juma de ora de teoria batului de chibrit. Eram prin armata, nu stiu care parte din ea pentru ca mai tot timpul am stat acasa. In fiecare dimineata ma trezeam la 4.30 sa merg la mandra sa ne dormim diminetile impreuna. Maica-sa lucra la un centru de paine si la 4.50 fix iesea din casa. Dupa ce inchidea usa la lift, saream si eu direct in patul cald cu una bucata prietena asteptandu-ma. Cu o saptamana inainte mandra imi spusese ca ramasese gravida si viitorul meu deodata parea cam sumbru. Soldat fiind, am inceput sa ma screm de bani pe unde am putut. Trebuia sa faca chiuretajul ca nu eram noi in stare pe vremea aia de crescut copii. Ultima solutie: Tata. Fix cu o seara inainte m-am dus cu jalba in protap la el, care de multe ori a dat dovada de generozitate in cazuri extreme. Dar spre “norocul” meu mi-a spus ca are bani dar nu de dat. A doua zi trebuia sa plece intr-o delegatie pentru cateva zile. Asta e zic…mai am cateva rude de intrebat dar banuiam raspunsul. In dimineata cu pricina, mi-am bagat picioarele si pentru prima oara, am bagat mana in buzunarul pantalonilor agatati in cuier. Cand am vazut ca avea cam un salariu si jumatate in buzunar….am inceput sa multumesc in stanga si-n dreapta. Dar mai in soapta ca nu vroiam sa-l trezesc. Am luat cat aveam nevoie si mi-am vazut de drum. 4.52 dimineata, deja eram incolocit de bratele mandrei. Cum stateam noi asa imbarligati, la 5.30 suna telefonul. Raspunde mandra cu ochii lipiti de somn si deodata o vad ca se albastreste la fata. E tactu’! imi spune cu o voce jalnica. Iau receptorul ingaim un alo abia perceptibil…si primesc instructiunile: “Ai fix 10 minute sa ajungi acasa! Cu tot cu bani!! Sper ca deja ai plecat!!!” Avea dreptate, deja eram in lift la ultima fraza. Distanta era cam de 5 statii de troleu’ plus inca fo’ 5 minute printre blocuri. M-am gandit eu ca daca iau troleul nu am nici o sansa, asa ca am luat-o la sanatoasa. Sa mai spun ca si daca era Usain Bolt pe culoarul de langa, tot il lasam de caruta? Ma ofticam ca nu era nimeni de la F.R. de atletism sa ma cronometreze sa vada cum bat toate recordurile nationale, mondiale si olimpice. Mi-a luat fix 7 minute. Al meu tata era deja in fata blocului. Ma astepta cu o caldura ce am simtit-o prin una bucata de pereche de palme. “Vorbim cand ma intorc” au fost cuvintele ce mai mult le-am dedus pentru eu aveam treaba sa incerc sa ma opresc din miscarea ce se numeste titirez. Reusind intr-un final sa ma opresc, cu vagi pierderi de memorie, realizez ca totusi am 18 de ani, sunt cat un mal de mare si tocmai mi-am luat cele mai adevarate palme din viata mea fara sa ripostez. E drept ca avea dreptate si banuiam eu ca scapasem de teoria batului de chibrit. S-a dovedit peste trei zile cand a morala ce am indurat-o parea ca nu se mai termina si as fi preferat o mustrare scrisa.

Baronu’

Va mai aduceti aminte de Baronu’? Nu, nu de Baronul de Munchausen. Baronu’ din Drumul Taberei… Adica voi astia de v-ati copilarit pe langa M2B8/4 (nu, nu este o secta, este un amarat de bloc gri pe numele lui scurt M4). Ca daca nu-l cunoasteti de unde sa va aduceti aminte? Bai nene, era smecherasul blocului si nu numai. Nu prea il stia pe el un cartier intreg,  dar stia el ceva interlopisti din vremurile acelea. Adica relatii nene, iti facea rost de orice, oricine si oricand (si aici nu vorbim de salam de porc sau malai). Fiind mezinul familiei, numeroase de altfel, a stiut el ca trebuie sa ajunga cel mai mare. Ursitoarele cand au venit, i-au dat cate un pic din toate. Mai putin inaltime (1,65m pe tocuri si cu mainile ridicate) fapt pentru care omul o avea mica. Frustrarea, nu… Asa. Vazand el ca degeaba pune samanta de plop in bascheti, cu inaltatu’ se cam terminase, ce si-a spus el de mic copil? Daca nu sunt inalt, macar sa ma fac mare. A inceput Baronu’ al nostru sa traga de fiare. Isi facuse el in camera lui coltusorul de fitness (vazuse el in Neckermann) si mai cu o pastila de putut mai un steroid, dar mic, incepuse sa arate lumii “muschii lui”. Cu scoala terminase repede, nu era pentru el. Mergea la scoala in recreatii pentru a-i scutura pe altii de maruntis, de, smecherasii vremurilor de atunci. Si oricum el avea “scoala vietii”. Mai avea o problema, nu era destul de brunet pe cat ar fi vrut sa fie. Daca prin prezenta nu putea sa sperie macar prin culoare si-ar fi dorit, dar nimeni nu le poate avea pe toate. Nici macar el… Baronu’,  era exemplul negativ invocat de orice parinte din bloc atunci cand isi educau odraslele “vrei sa ajungi ca Baronu’ care nu face nimic toata ziua si se injura cu maica-sa?”. Numai ca el avea tot timpul bani, facea inginerii, misculatii, gainarii, magarii mai mici sau mai mari. La 12 ani incepuse sa fumeze. La 15 fuma de fata cu ai lui!!! Mama, ce erou devenise pt noi. Sa mai spun ca facea legea printre pustanii din bloc? Asa cum “batranii” il luasera in gasca lor findca era smecheras, acum in fata pustanilor nimeni nu ii mai ajungea la nas. Fiind cu un am mai mare ca mine (v-am spus ca era mare   ) pe la 15-16 ani au aparut si clinciurile. Motivul? Ei da, pai care altul decat muierile? Primul motiv a fost S …offf ce vremuri taica, sa revenim. Cum spuneam, prima data a fost S. El nu suporta sa fie prietenul unei pustoaice ce avusese prieten vreun cunoscut. Sa fi stiu ca tu i-ai dat papucii lu’ don’soara si el umbla cu ea??? Prefera sa plece din cartier la plimbare decat sa se afiseze cu ea. Nu a fost cazul cu S. A fost invers. S a lasat baronul pentru un fotbalist, adicatelea je. Cand am plecat din cartier, Baronul nostru se realizase. Ajunsese mecanic la service-ul de pe Titulescu, conducea un Tico, se insurase, avea si o fetita (apropo, sa-ti traiasca!) numai ca pentru pustanii acelor vremuri, baronul se stinsese, numai era eroul lor. Din gagicarul convins ramasese acum un sot iubitor. Din smardoiasul de atunci ramasese o umbra, si parca nu mai era asa de mic de statura. Oare cum s-o descurca el acum pe criza asta?

Surprize, surprize

Astazi dupa un pahar de mess cu Biluta, imi zice omu’ ca are un super text cu amintiri din copilarie. O sa scrie el cum ca eu si cu vecinul de la opt, Pruna (de fapt il cheama Gigi, dar Pruna vine de la o licoare anume) am inventat telefonia mobila. Cand si cum, asteptati pana pune omu’ textul.

De fapt tot sapand amintiri, ma pocni una tare de tot. Mi-am adus aminte ca la ai mei in Dr. Taberei, intr-o vitrina unde imi ascundeam tigarile cand eram tanar june prim , aveam toata colectia cu “surprize” de la guma Turbo!!! Un aliment ce mi-a marcat copilaria si mi-a facut falci de otel. Doamne ce imi iubeam colectia de masini. Ce fetisuri aveam eu cu ele… Frati-miu era cu contemporanele iar eu eram inebunit dupa Turbo Classic. Saracu’ tata avea nu avea bani, in fiecare seara platea taxa de protectie la noi: 10 lei. Adica fix doua gume. Asta cand spunea ca nu are bani. A doua zi, o vedeam pe tiganca cu distributia de bomboane agricole de floare si de bostan si alergam intr-un suflet la ea sa ne dea mult asteptata “ciunga”. Era singurul distribuitor neautorizat pe cele doua scoli. Nu, nu era ciunga, dar asa spuneam noi la guma de mestecat. Ce infrigurare la deschiderea ambalajului, intai partile laterale, apoi despachetarea frontala. Se lua guma, se baga in gura si incepea antrenamentul mandibulelor. In acelasi timp, se lua surpriza si se deschidea incet, ca pe un loz in plic. O dezamagire crunta atunci cand era vreo dublura. Dar totusi exista o raza de speranta cand intrai in clasa si intrebai :”Bah, cine nu are Ford Truck din 1937?”Bucuria revenea atunci cand vedeam vreun coleg ca se uita cu jind la surpriza mea! “Ce imi dai la schimb?” venea automat intrebarea. Deci, eu cred ca trebuie sa iau masuri sa imi recuperez colectia de surprize. Asta sa insemne ca sunt melancolic sau nu am altceva mai bun de facut la ora asta?

(Piciule, daca gasesti surprizele si nu le aduci cu tine in aprilie cand vii la mine…deci te rup cu bataia la aeroport si te urc inapoi in avion sa te intorci sa le iei. Ai inteles? Asta ca sa fim intelesi)

Vinuri vechi, bune…si degeaba.

Citeam la Groparu’ despre ce bucurie i-au facut parintii. Din aceeasi categorie a vinurilor bune, vechi si degeaba, mi-am adus aminte de o comoara ce ‘al batran, mai batran decat tata, adica bunica-miu na, a ascuns in… dar mai bine sa o luam cu inceputul. Eram cu al meu fratior si cu tata la tara la Soldanu, cica localitate de frontiera, asta te intampina cand intrai in sat, pe dracu’, mai ai fo’ 25 de km pana la Dunare si la bulgari. Si cum frecam noi duda sub un dud imens din curte, al meu frate cica a visat el cand era la Bucuresti, ca bunicu’ are ingropata o comoara in curte. Eu curios si dornic de aventura, ca abia de vazusem “Toate panzele sus”, il intreb ce era in comoara. Adica sa stiu ce imi iese, ca daca erau bani sau goldeanu’ ma bagam, dar asa pentru cine stie ce ceramice arhaice nu merita efortul. Asta micu’ cica erau bani de aur si de argint. Visase el, Nu te pui cu visele omului acum. Bun! Hai sa dam la lopata atunci. “Unde zici ca ai visat mah ca era comoara?” “In curte!” Si aveau bunicii o curte, de faceai doua terenuri de fotbal si iti mai ramanea si de un strand cu tot cu dusuri. Unde sa sapam noi acum, ca in gradina de zarzavat parca nu am fi vrut sa ne alerge bunica cu cine stie ce scule agrare, in curtea din fata parca nu ne venea sa facem o groapa ca prea e cu vederea spre ulita si rade lumea de noi, in spatele casei era buda…Hai sa sapam la radacina dud-ului, ca e si umbra e si mai ascuns si oricum nu ne vede nimeni. Era undeva la gardul cu vecinu’, in fundul curtii si nu prea bateai pana la el ca astia batrani mai aveau si fo’ 20 de randuri de porumb in gradina si era inalt ca doara era august sau septembrie… Dupa fo’ doua ore de lopatit si o groapa de aproape juma’ de metru’, si eu si asta micu’ eram gata. Nu ne mai trebuia sapat pentru toata vacanta. Numai ca asta micu’, mai capos el din fire, ca si acum, zice ca mai trebuie sapat ca altfel nu gasim comoara. Noroc chior sau bafta lu’ tata si al lu’ bunicu, nu stiu cum sa numesc altfel, dar am gasit o lada cu 24 de sticle de vin rosu (de fapt negru si de fapt era marmelada) pus de bunicu’ cand o implinit tata 18 ani, cu gandul sa-l scoata la nunta. Numai ca la nunta deja uitase de el si uite asa ramasese bunatate de vin uitat in fundul curtii. Dupa un calcul simplu avea fo’ 16 ani vechime. Normal ca eu cu frate-miu am spart o sticla si am inceput sa mancam marmelada, ca de era dulce si buna. Pe seara, ne-au gasit astia dupa cautari indelungi, eu si frati-miu dormeam de cateva ore fara nici o greata, si am mai dormit pana a doua zi dimineata ca doara am fost in coma, zic eu. Nu s-a lasat cu scandal, dar din toata comoara aia s-a ales prafu’. A luat tata fo cateva sticle acasa care s-au impartit in mod egal,  pe principiul “obligatii”, doctori, agentu’de circulatie, sectoristu’ si eu stiu ce mai invartea tata pe atunci.