Urmare la partida de poker…

Mda…am pierdut fabuloasa suma de 50$…in conditiile in care altii au lasat si cateva mii. Dar nu conteaza suma pierduta, cert este ca am avut o noapte haioasa. Una peste alta distractia a meritat banii. Au fost si sume fabulose in joc, poturi de 4-500$, Din pacate nu am fost asa experimentat ca restul jucatorilor si asta s-a vazut. Am sa incerc sa ma antrenez pt urmatoarea vizita aici, deoarece ei joaca in fiecare miercuri seara. Se incepe de la 6.30 dupa masa si se termina, cand se termina. De exemplu eu m-am retras la 4 dimineata, trebuia sa ajung aici la servici…E drept ca arat ca dracu acum, chiar daca sunt la a 3-a cafea. Dar deja m-am obisnuit cu asta.

Partida de poker, de miercuri seara

Am fost invitat de proprietarul de aici, ma rog de manageru’ companiei, la o partida de poker diseara. Mi-a suras ideea da a avea o “seara cu baietii” pe stil american. Voi reveni cu amanunte.

Emeril

Sunt inca in state, si cum nu prea am cu sa imi omor timpul, apropo, mi-am luat niste cursuri on-line la o universitate aici, asta in caz ca nu mi-a ajuns scoala din Romanica. Despre cursuri, normal vechiul narav nu se schimba, deci numai cand am dead-line la vreo tema sau vreun curs ma apuc sa tocesc. Si cum spuneam, neavand chef sa citesc ineptiile altora, am zis sa imi rup ochii in televizor. Pe ce canal m-am oprit? FOOD!!! Poate ca sufar un pic din cauza asta cu fast-food-urile lor aici, dar am avut ocazia sa vad un show, ma rog, sunt doar in lumea enterteiment-ului, ce m-a lasat cu gura cascata. Un american sadea, ce la inceput l-am crezut hispanic, a reusit sa ma faca sa imi doresc cu ardoare sa imi deschid acel restaurant pe care il visez de mic. Acest cabron, care m-a enervat la culme cu atitudinea lui de mare bucatar, sincer… este unul dintre meseriasii de pe lumea asta, a avut urmatoarele chestii: una bucata ton la vreo 2,5 kg, un lobster, scoici, un altfel de scoici, escalops de caracatita!!!,  calamar, shrimps (creveti adica), fo 20 de sardelute mititele si un black bass (un peste american care este gustos de altfel). Ce a putut sa faca nesimtitul asta cu aceste ingrediente si cu ceva verdeturi si ceva condimente…..E drept ca abia venisem de la masa cand m-am uitat la show, dar vazandu-i iscusinta….doamne ce foame ma luase!!! Nu vreau sa-mi aduc aminte ce imagini am vazut cu escalopul de caracatita, basul facut un pic crispy, scoici, shrimps, calamar si cu celelalte scoici, adunate intr-o minunatie si facute sa fie vesele dupa cum zicea nea Emeril cu mult ulei de masline si cu balsam de nu stiu mai care si cu usturoi si avocado si papilele mele erau innebunite si….MI-E FOAMEEEEE!!!!. In fine, dupa ce mi-am potolit foamea cu o tigare, mi-am mai revenit un pic. In schimb ma pocnit chestia asta cu restaurantul…imi doresc de mult, de cand eram copil…dar voi reveni cu subiectul acesta.

Ce scriu barbatii

Barbatul este o oaie! “Pai, o oaie este capabila de ura?” – o sa ma intrebati. “N-ai citit Miorita?” E adevarat. Acolo, oaia nu era capabila de nimic. De unde si asemanarea cu barbatul.

Suntem natangi, neajutorati, de cele mai multe ori chiar pampalai.(Sper ca nu va deranjeaza exprimarea colocviala). Credem ca suntem duri, ne construim in cap statui de eroi mitici, suntem virili in spatele volanului, coplesiti de propria importanta cand platim intretinerea, impetuosi cand deschidem o bere, atragatori pana la lesin cand ridicam o spranceana catre duduia de la benzinarie care poarta o bluza decoltata.

Pornim chiar si la vanatoare, din dorinta de “cuceriri” care sa ateste, daca mai era nevoie, ca suntem barbati adevarati, stapani ai Universului, forte in stare bruta. In fata noastra, femeile, aceste fiinte neajutorate, care tanjesc dupa protectia noastra indispensabila, nu au nici o sansa, sunt victime sigure prin propria conditie. Ce papagali! Ma scuzati, pornisem de la oi. In ritmul asta, barbatii vor fi comparati cu o menajerie intreaga. Ceea ce poate fi posibil, cu exceptia unei singure categorii: animalele de prada.

Varful lantului trofic este ocupat, fara indoiala, chiar de femei. Ele conduc, de fapt, ritualul vanatorii. In realitate, barbatul nu alege niciodata, ci este ales. El cel mult isi face campanie electorala. Asta o sa va confirme orice barbat incununat cu aura si reputatie de seducator (a nu se intelege ca e cazul meu), daca este sincer. Smecheria e ca, din experienta, el nu incearca niciodata acolo unde simte si stie ca nu are sanse, acolo unde nu este deja ales.

Aparentele fragilitatii, gingasiei, nevoii de sprijin sunt componente esentiale ale arsenalului feminin. Toate sunt puse in scena cu o arta atat de inalta, incat aceasta nu poate veni din premeditare si luciditate, ci din instinct, reflex si menire.

Ofensiva ei nu e niciodata zvacnita, ci insinuata si continua, pana cand barbatul este legat fedeles cu fire pe care el nu le va vedea niciodata, dar ale caror consecinte sunt evidente. Isi da seama ca de mult nu a mai iesit cu prietenii la o bere, ca hainele pe care le are sunt toate alese de ea, ca nici papucii nu si-i mai poate gasi singur si ca, in general, nu mai exista initiative si actiuni la singular.

Pluralul este la guvernare, cu exceptia momentelor cand ea are nevoie de intimitate, chiar daca momentele lui in acest sens au disparut de o vesnicie. Femeia face pasi mici si abili, in timp ce el este furat de peisaj, si cand se uita din nou la ea isi da seama ca nu mai e la distanta la care o lasase, ci e lipita de el, incolacita in jurul lui, iar marele barbat e vulnerabil si dependent.

Uneori, cei mai optimisti, si, prin urmare, mai naivi, cred ca pot rezolva situatia si redobandi teritoriul pierdut prin discutii. Ha, ha! Ce eroare! Ce iluzie! Nimeni n-a rezolvat niciodata nimic prin parlamentari cu o femeie. Premisele sunt gresite, intrucat ele nu au un sistem de gandire bazat pe aceleasi axiome si guvernat de aceleasi legi cu cel al unui barbat.

Apropo, cea mai stupida intrebare pe care poti sa o pui unei femei este: “De ce?”. Nu va sti sa-ti raspunda niciodata. Intreband-o asta, o chinuiesti si nimic mai mult. Ba starnesti si resentimente. Singurul lucru pe care il poti face unei femei este sa o parasesti. Atat. In rest, odata inceputa relatia, esti pe orbita catre pozitia de sclav pe plantatie.

Uneori, cand au de-a face cu exemplare masculine mai indaratnice, ele scot la iveala arma totala, bomba atomica, pe care o lanseaza direct in calcaiul lui Ahile: incep sa planga. Aici s-a terminat. Nu pot exista supravietuitori. Si gata. Batalia este castigata fara drept de apel.

Multi vor intelege ca sunt un misogin teribil sau, mai amuzant, ca n-am intalnit eu femeia potrivita. Gresit. Nu fac altceva decat sa recunosc superioritatea rasei feminine asupra celei puerile, masculine.

De fapt, generatiile de barbati sunt crescute de femei. Cu totii am ramas undeva, intr-un cotlon al subconstientului, negat cu vehementa inutila, baieteii mamei. Si observ ca aceasta stare de fapt este perceputa inconstient si de regnul masculin, la care se observa o feminizare din ce in ce mai hotarata. Probabil din motive aspirationale catre puterea rasei superioare sau poate din mimetism, barbatii desfasoara, din ce in ce mai dezinhibati, actiuni odinioara strict feminine: isi fac manichiura si pedichiura, se penseaza, isi dau cu crema, ba chiar se si epileaza.

Se spune ca IN SPATELE fiecarui barbat de succes se afla o femeie puternica. In curand, IN LOCUL fiecarui barbat de succes se va afla o femeie puternica.

 Nu stiu cine e autorul articolului…dar mi-a placut textul.

Cosmin contra durerii, Cristian Geambasu

Părinţii îşi prelungesc viaţa prin copii. Uneori, trăiesc prin ei bucuriile de care nu au avut parte. Legile vieţii nu beneficiază de recurs, de curţi supreme care interpretează destinul. Ascultaţi aici! Punctul 1. Toţi părinţii de pe lume sînt generaţia de sacrificiu în contul copiilor lor. Punctul 2. Părinţii sînt scutul copiilor împotriva răutăţii şi nedreptăţilor vieţii. La punctul 3 se aplică fără comentarii prevederile punctelor anterioare.

Vasile Contra nu mai era atunci cînd Cosmin a decis să intre pe teren împotriva lui AEK Atena. Ba nu, împotriva lacrimilor, a durerii care se lipeşte de piept ca o armură fierbinte. Cosmin explică simplu de ce a hotărît aşa. Întîi s-a gîndit să renunţe, să ia primul avion, să-i stea la căpătîi. A primit încurajări, mesaje. Prieteni, colegi de echipă. Suporteri. Solidaritatea, formă superioară de dragoste. Şi a înţeles. Trebuia să rămînă, să lupte. S-a gîndit că e felul lui de a-i mulţumi pentru ultima oară tatălui. Pentru tot.

Pentru vorbele bune şi pentru dojeni. Pentru că a renunţat la multe, dar n-a încetat o clipă să-i fie tată. Ştiţi cum arată un tată. Bărbatul acela obosit, care ajunge seara acasă, puţin nervos, puţin nebărbierit, mirosind a acru după osteneala zilei de muncă. Imaginea nedelicateţii. Omul cu fruntea brăzdată de griji care nu-ţi îndeplineşte orice fantezie, nu te mîngîie, nu te alintă, pentru asta sînt mamele, mamele de băieţi. Tatăl joacă într-un rol mai puţin popular. El te ceartă pentru prostiile pe care le faci la şcoală, pentru geamurile sparte, pentru mitocăniile pe care le arunci vecinilor, profesorilor. E însă omul de serviciu pentru banalităţi cotidiene. Lîngă care vezi primul meci din viaţă, căruia îi mărturiseşti că ai început să mai tragi şi cîte o ţigară, bărbatul care pe nepusă masă îţi zice: “Hai, măi băiete, să bem şi noi o bere!”, iar tu te simţi mare, pricepi că ai crescut, ieşi cu fetele, te îndrăgosteşti, îi juri iubire pe veci alesei, dar lui nu ştii, nu găseşti niciodată momentul potrivit să-i spui ce ai în suflet, ce ai pe suflet. El ştie, a trăit aceeaşi dramă. Şi lui i-au rămas nerostite vorbe de iubire părintească.

Cosmin Contra a intrat joi seară în cel mai greu meci din viaţă. A dat un gol şi a fost peste tot. S-a calificat în optimile de finală ale Cupei UEFA cu Getafe. Contează, dar ca detaliu. Joi seară, Cosmin şi-a recîştigat liniştea, meciul cu sine. După mult timp, totul avusese un sens. Pentru mult timp de-acum înainte, totul va avea un sens.